Iubită ți-a fost marea!

În ochii-ți blânzi, talazul sfârșea-n adâncul măriiClocotitor de tristă-și înduioșa-nspumarea,Pe cer dansau fofeze pictate-n albul săriiValsând la braț cu versu-ți pân’ cobora-nserarea. În noapte-și plângea țărmul pe umeri goliciuneaDezlănțuindu-ți dorul de teiul din Copou,Citindu-ți gându-n șoaptă, știindu-ți slăbiciuneaÎi picura clepsidrei albastrul din stilou. Nu te uitară lacul înveșmântat de nuferi,Nici plopii fără soț nu odihneau de-alean,Se întristau în taină când te vedeau că suferi,Aproape te … Continuă să citești Iubită ți-a fost marea!

Te-am răpit din mâneca cerului

ți-ai înmuiat ochii în cerneala măriisă-mi cutremuri buzele când în brațe te strângdezmierdându-ți pieleacu degetele pieptănate de vânt te-adun în minesă nu-ți pierzi răbdareafemeie cu păr inelatși șolduri pictate serafics-adormi ca o zeie în leagănul nopții în trupul meu amorțit de nesomnnu emigra mai departe de umerimi se desprind mușchii când din mine disparicocoșându-mi sprincenelela gândul că te pierd nefirescnu-ntrista prea devreme… pe o ploaie … Continuă să citești Te-am răpit din mâneca cerului

Sens giratoriu

Sâmbătă, 12 iunie 2021, Radio ProDiaspora a difuzat, începând cu ora 19, cea de-a șaptea ediție a emisiunii „Sens giratoriu”, realizată de binecunoscuta interpretă de muzică ușoară, Camelia Florescu. Mai bine de două ore a îmbinat spectaculos muzica ușoară, muzica populară, designerul și poezia culinară cu toate condimentele unei reușite depline.La rubrica „Zece întrebări de nota zece – O vedetă la microfon”, în această ediție … Continuă să citești Sens giratoriu

Remember

Ce mult mi-ar fi să-mi fie datSă ne iubim ca-n prima searăCând mi-ai făcut din flori regatȘi rai divin din dulcea vară. Buchet de stele-ai adunatȘi le-ai legat cu fir de aur,Cunună-n păr mi-ai aranjat,Cercei, din frunze lungi de laur. Din stropi de rouă mi-ai brodatDantelării ales de fine,Din fân cosit făcut-ai patSă dorm cu gândul doar la tine. Din colțul lunii ai cioplitArgint să-mi … Continuă să citești Remember

De-ți va rămâne urmă de ștrengăresc surâs!…

De-ți va rămâne urmă de ștrengăresc surâsÎmprăștie și celor ce nu-și aduc aminteCum e să fii copil, din plâns să dai în râs,Să pari că ești adult, dar chipul te dezminte. Te văd prin parc zburdând, gonești cu trotineta,Înalți spre cer baloane din apă și săpun,Cobori pe topogan, colinzi cu bicicleta,La masă când te-așezi bei lapte din ceaun. De-ți cere-un negustor să-ți vinzi copilăriaÎmpușcă-i viclenia … Continuă să citești De-ți va rămâne urmă de ștrengăresc surâs!…

Așchii de rubin

Sângerii petale clatină în spiceÎnălțând spre soare flăcările vii,Vântu-n adiere forfotă dând biceScuturând tulpina florilor zglobii. Diafane pâlcuri ochiu-l amăgeșteȘi-l atrage-n raiul roșului divin,Soarta le e scurtă, clipa le răpește,Cad în iarba crudă așchii de rubin. Ziua-i pe sfârșite, înapoi priveșteCâmpu-mbujorat de făclii aprinse,Voalul serii cade, luna licărește,Caută prin lanuri candelele stinse. .. Autor poem: Sibiana Mirela Antoche© Drepturi rezervate autorului Continuă să citești Așchii de rubin

Clipele hăitașe

Când focul din artere se-mprăștie vulcanic,În carnea ce mă arde se rup fiori în așchii,Tu vino și m-aruncă în ochiul tău oceanic,Să simți, clocotitor, cum tremură rărunchii. În scrâjnetul de oase, când noaptea prăvălește,Nici apă, nici pământ, nici foc n-o să dezbineCe-a fost să fie dat, temeinic sfredelește,Amoru-i vinovat și stă pe cord, ciorchine. Un dinte mă încolțește și-un altu-mi dă de știre,Că-mi ești atât … Continuă să citești Clipele hăitașe

Cad umbre pe-aleile pavate cu flori!..

Ferestrele primăverii au șters urmele fulgilor de nea cu mănușa matlasată a vântului. Deschise larg au primit razele strălucinde ale soarelui, alungând ultimul bulgăr de ger, în dimineața unei zile brumate. Colții ierbii au înfrățit în verdele crud al învierii, rochițe dantelate ale curcubeului de petale își etalează garderoba luxuriantă în miresme amețitoare, înnobilând văzduhul într-o spectaculoasă aură.În liniștea nopții se aud trilurile privighetorii, care … Continuă să citești Cad umbre pe-aleile pavate cu flori!..

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Făptură sculptată-n petale de flori Cu tivul desculț al cămășii de noaptefemeia adoarme pe-un petic de cervisând că iubește și este iubităde oameni, de ploaie, de soare, de nori… Esență de grație, pictură divină,făptură sculptată-n petale de flori,cu ochi sclipitori ca perlele măriiși gene ca firele ierbii în vânt,cu brațe din aripi măiastre de fluturi…Aceasta-i femeia iubită de zei! Vreo pană de vultur de-i zgârie … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Sub sacoul de duminică…

Sub sacoul de duminică primăvara brodează, în filigran, nasturi de plumb. Dantelării de nouri, tivite pe buza cerului își etalează în degradeuri de fum și voaluri de ceață indispoziții tenebroase, dezbrăcând soarele de lăncile strălucinde, sugerându-i să moțăie, cât ploaia își scutură ultimul strop. Primăverii, dezvelită de aura-i strălucitoare, îi tremură nerăbdarea de-a răscoli miresme și a le vinde vântului pe-un cancioc de urzici. Cu … Continuă să citești Sub sacoul de duminică…

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Descalță-ți sufletul, femeie!… Descalță-ți sufletul, femeie, de ape tulburi te inundă,Și smulge-ți rănile cu dinții ca pe-un copac din rădăcină,Și-adună sarea, fă-o bulgăr, seninu-n ochii tăi afundă,Ți-e crucea grea, o simți pe umeri, ai înfiat-o ca pe-o vină,Coboară-n haina ta de Zee, ridică-ți fruntea o secundă. E soare-n umbra ta, femeie, de ce-ți îmbraci cămașa firiiÎn neguri groase-ncercănate și nu le-mpiedici să-nmulțească?Pe-aleea vieții cresc ciulinii, … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Mi-ai furat fiori din zâmbet!… Mi-ai furat fiori din zâmbet, la rever să-ți fie flori,Coji de pietre-ți ghiceau gândul, ceru-l descățai de nori,Orbii dezlegau sărutul, stele ne priveau pe-ascuns,Scăpărând scântei din iriși, ochii s-au întrepătruns. Râura, sfios, amurgul, draperii de mov cădeau,Îmi lipeai amor pe buze, gleznele îmi tremurau,Sub sacou musteau dorințe, pe-ai tăi umeri ațipeam,Dormeau corbii în hamace, contopiți îngemănam. Se suda coapsă pe … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Suntem aceeași primăvară… Iubitule, suntem aceeași primăvară, n-ai intuit că noi suntem aceiCare-au topit rugina de sub talpă sfidând la tâmplă albii ghiocei?Nu-ți încrunta privirea în oglindă, ascultă-ți sufletul în piept ce tânăr e,E mai vioi ca puiul căprioarei ce-n verdele pădurii zbenguie. Nu-ți căuta de crețe pliuri anii, sunt muguri noi ce dau nerăbdători în pârg,Să nu-ndrăznești cândva să-ți fie teamă, să vinzi iluzii … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

A încolțit în muguri ramul

Din suspinul iernii hâtre, alungând albul cerescA-ncolțit în muguri ramul într-un colț de rai lumesc.Pâlcuri, pâlcuri de mirese zbat din aripi zgomotoase,Mirii-juni se-ntrec în mofturi, croiesc rochii de mătase. Negre puncte dansatoare cerul zilei îl smolesc,Rândunele călătoare pe sub streșini cuibăresc,În cochetele balsamuri, printre triluri mlădioasePrimăvara-și face cuib unde iarna fulgi brodase. S-a trezit din amorțeala înghețatului pământUnde albu-acoperise, azi e verdele veșmânt,Printr-o naștere sublimă … Continuă să citești A încolțit în muguri ramul

Ce-mi sunt eu fără tine?…

Ce-mi sunt eu fără tine, tu, al lumii descântec,Dulce fruct al iubirii, floare-n carne și vis,Stea a zilelor triste, zbor de fluturi în pântec,Muguri vii ai luminii, vals pe ram de cais? Ce-mi sunt eu fără tine, tu, gingașă făptură,Rază blândă de soare, trandafir înflorit,Câmp de maci în obraji, ochi zburdalnici de mură,Buze-n roșu pictate, păr, celest răsărit? Ce-mi sunt eu fără tine, tu, minune … Continuă să citești Ce-mi sunt eu fără tine?…

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Descalță-ți sufletul, femeie! Descalță-ți sufletul, femeie, de ape tulburi te inundăȘi smulge-ți rănile cu dinții ca pe-un copac din rădăcină,Și-adună sarea, fă-o bulgăr, seninu-n ochii tăi afundă,Ți-e crucea grea, o simți pe umeri, ai înfiat-o ca pe-o vină,Coboară-n haina ta de Zee, ridică-ți fruntea o secundă. E soare-n umbra ta, femeie, de ce-ți îmbraci cămașa firiiÎn neguri groase-ncercănate și nu le-mpiedici să-nmulțească,Pe-aleea vieții cresc ciulinii, … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Erezie

Forfotă delirul ploilor de gânduriTescuite-n pulpa clipelor perfideFracturând în așchii cavernoase riduriSmochinite-n cheiul plânsei crisalide. Seceră în maluri pleoapele genuniiRătăcind avalul umbletului trist,Ancorat în șaua murgilor furtunii,Galopând adapă timpul egoist. Sfârtecă asfaltul aburit stocasticRăslețind amurgul timpuriu umbritDe strănutul ceții alburit sarcastic,Amăgit, smaraldul, plânge ruginit. Glănțuie-n nisipuri stoluri hialineHăituind desertul norilor perdanți,Osteniți de geana brumei opalineLeapădă prundișul ochilor casanți. Scapără lumina-n irișii cascadeiZdrențuind ecou-n franjuri ofilițiAruncând … Continuă să citești Erezie

Mi-e sufletu-albit…

am ajuns din urmă viațadesprinsă ca un aisbergde calota de gheață a umbletuluinaufragiat între cele două emisfere i-am angajat impiegatsă nu rătăcesc la intersecția cu destinuldepanând macazul împăiat de ruginădesprinzându-i cu forcepsul niturileelectrocutate de fulgerele neprevăzutului mi-am împăcat pașii cu o plimbareprin pădurea de-ncercărilimpezindu-le drumul spre-ntoarcerea acasă am răsfoit alfabetul scorbolind răspunsuriîn vocalele sugrumate de consoane mi-e sufletu-albit de-ntrebări ce mă ning… Poem din volumul … Continuă să citești Mi-e sufletu-albit…

Eminescu…

Eminescu-i poezia scrisă-n dragul nostru cântEminescu-i cerul, glia, dor de neamul nostru sfânt. Eminescu-i râul, ramul, tot ce mişca-n ţara asta,Eminescu-i vântul, valul ce alungă-n veci năpasta. Eminescu-i marea-n spume, e pământul strămoşesc,Eminescu-i limba noastră, graiul simplu românesc. Eminescu-i floare albastră, păsări din bătrânul teiEminescu-i vers, Luceafăr, e Copoul din alei. Eminescu-i lacul, plopii şi izvorul ce cuvântă,Eminescu-i vesnicia, raza lunii ce ne-ncântă. Eminescu-i glas … Continuă să citești Eminescu…

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Niciun dar… Toate florile din lume nu-mi ajung să-ți dăruiesc,Orice clipă, lângă tine, mi-este drag s-o cheltuiesc,Nu-ți ofer argintul lunii cât iubirea-n piept tresaltă,Lasă-mi ochii să vorbescă și ascută-mă în șoaptă. Nicio umbră nu ascunde sentimentul ce-l nutresc,Niciun dar nu-i mai presus ca fiorul omenesc,Niciun vis fără de tine între nopți s-ar risipi,Niciun val din largul mării spre uimire-ar domoli. Nicio rază din Luceafăr de-ar … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Râuri de albastru

(În memoriam Adrian Păunescu) Suflet ce-ai doinit patriei durereaBiciuind prin slovă aspru vanitatea,N-ai fost niciodată geamăn cu tăcerea,Ai simțit sfârșitul negăsind dreptatea. Tremură lumina în cenușa umbrei,Ziduri de cuvinte plâng pe caldarâm,Se usucă-n glastre florile penumbreiIar în patul reavăn, ultimul salcâm. Ai crezut în tine mai presus de toate,Ca un Sfinx mărit-ai înțelepte vorbe,Ți-ai ales momeală, să le fii ca frateÎnfigând condeiu-n bestiile oarbe. Teama … Continuă să citești Râuri de albastru

Decembrie

Decembrie ne-mbracă-n praf de steleȘi-n albii fulgi valsând într-un alint,Flăcăi înnoadă-opincile de pieleÎn promoroaca iernii de argint. Decembrie ne cântă valsul ierniiPe strune de omăt și dans de flori,Ne-nvăluie în ceața densă-a luniiÎn simfonii, pe-arcușuri de viori. Decembrie ne-acoperă-n miresmeDe nori de fum și cetină de brad,Ne prinde-n haina miilor de basmeArzând lumini în brațele de jad. Decembrie colindă universul,Iar visele preschimbă-n bucurii,Obraji îmbujorați aruncă … Continuă să citești Decembrie

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Se leagănă ochii în vals vienez Când clipa nebună sfâșie privireaSerafice stele nechează ardent,Văpăi de lumină-nfiază iubirea,Sălbatici fiori cotropesc insistent. Amorul sărută pe buze ursita,Potopul coboară domestic pe sân,Când cerul ordonă tresaltă ispitaÎn pântecul nopții, de dorul hapsân. Ciocnesc curcubeie în tainice șoapte,Nesomnul cunună păcatul iertat,Sleiesc bătălii de vremuri necoapte,Se scriu amintiri din edenul furat. Viori ard rutina cu-arcușul și struna,Se leagănă ochii în vals … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Ne-ajunge-un timp…

Ne-ajunge-un timp pe fiecare când tragem linie și-adunămCireșe dulci, cireșe-amare și-n sinea noastră suspinăm,Am fi avut putință-n toate, dar am lăsat-o-ntr-un târziu,Căci trece vremea, nu ne iartă, și-n urmă totul e pustiu. Cerșim nisip din coasta mării, să umplem golul ce-a rămasÎntre pereții ne-mplinirii și visele ce-au stins în glas,Ne-mpiedicăm genunchii-n zarul nevinovatelor iubiriSă câștigăm din ce-am pierdut, cernind duioase amintiri. Călcăm timid asfaltul umed … Continuă să citești Ne-ajunge-un timp…

Sibiana Mirela Antoche autoarea cărții „Fiul clipei” devenit fiul veșniciei

Mai ninge cu lumini diamantine din raze de Luceafăr peste România, dacă prin norii grei de tristeţe, în 2020, la editura „Armonii culturale” (un nume de rezonanţă) a fost publicat volumul doamnei Sibiana Mirela Antoche „FIUL CLIPEI” dedicat poetului Mihai Eminescu, devenit „FIUL VEŞNICIEI”.Peste treizeci de ani se vor împlini două secole de când Mihai Eminescu „Magul călător în stele” a coborât printre pământeni. Opera … Continuă să citești Sibiana Mirela Antoche autoarea cărții „Fiul clipei” devenit fiul veșniciei

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Sărută-mi întristarea! Pustie mi-ar fi clipa, iar umbra-mi va fi tristăDe ochii ți-i ascunzi sub ropotul de ploi,Mi-aș pune-obrajii umezi să picure-n batistă,Să nu-mi vezi ridul frunții săpând tranșee noi. Nu-ți alia-ndoiala cu zborul altor vise,Bătăile de aripi le-ascult în tainic dans,Nu-ți lepăda cămașa de dorurile stinse,La țărmul mării mele doresc cu tine-un vals. Absentă, sub peniță, se-ascunde nerăbdareaDe-a zgâria asfaltul sub pașii-ți nevăzuți,În zori … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Arca luminii…

uneori evadez din cochilia trecută de amiazăși zbor spre renașterea gândului răgușitsă-mi găsesc tihna orelor pierduteîn nectarul mugurilor de bradalteori mă trezesc în iarmarocul de viseși n-am să le-aleg pe cele neșlefuitedin egoism feminino să-mi umplu desagacu iluzii asortate vremurilor uneori mă compun din solfegiiscrise pe foița de aur a speranțeiîn suavele acorduri sideralealteori îmi descalț sufletulîn pragul putrezitde cearcănele inflamate ale ploii uneori caut … Continuă să citești Arca luminii…

Aproape toamnă…

miroase a toamnă cu parfum de gutuieși a frunze de nuc îmbăiate în ioda rășină de brad ce mustește în coajăa pași nevăzuți ce se pierd printre vii miroase-a poteci lustruite de vânturiși-a castane strivite sub copite de caia căpițe de paie și-a hambare ticsitea pălincă de pere în ulcioare de lut miroase-a amurg desfășat de luminăa nisip amorțit pe-al pustiului țărma bătăi de aripi … Continuă să citești Aproape toamnă…

Nostalgii

Nostalgii căzute din uscate ramuriFreamătă-n delirul palidei lumini,Picură rugina răsfățând balsamuriÎn butuc de vie, brâuri de grădini. Gânduri rătăcite spumegă-n pocaleAmețind degrabă dulci melancolii,În brumate urme tremură agalePașii nerostirii frunzelor candrii. Vag, pustiul cerne praful din țărânăOstenit de vântul ce-l aruncă-n cer,Sus, în vârf de lume tremură la stânăOi pictate-n lapte fără dram de zer. Taine fin brodate ațipesc potrivnicPe podeaua toamnei arămie-n strai,Ploi domoale-n … Continuă să citești Nostalgii

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Fluieră-n amurg pojarul Fluieră-n amurg pojarul răvășind albastru-n pântecIspitit de-obrajii rumeni ai ceaunului încins,Suflând zilei felinarul, îl adoarme-ntr-un descântec,Până-n clipa despărțirii nopții de fitilul stins. Diademe de-ntuneric, în căderea lor firească,Curtenesc candide stele îmblânzind domol tăciunii,Triste-alei însingurate consimțesc să-nsuflețeascăLuciul apei sărutându-l colilia buză-a lunii. Neclintite bănci golașe leagănă armii de doruriBătucite de săruturi și-ndelungi îmbrățișăriArse-n candela iubirii, născătoare de amoruri,Scuturând din foi tabacul nelipsitelor țigări. … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Te-am răpit din mâneca cerului ți-ai înmuiat ochii în cerneala măriisă-mi cutremuri buzele când în brațe te strângdezmierdându-ți pieleacu degetele pieptănate de vânt te-adun în minesă nu-ți pierzi răbdareafemeie cu păr inelatși șolduri pictate serafics-adormi ca o zeie în leagănul nopțiiîn trupul meu amorțit de nesomn nu emigra mai departe de umerimi se desprind mușchii când din mine disparicocoșându-mi sprincenelela gândul că te pierd nefiresc … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Tatuaj pe geana clipei Mi-a rămas nescrisă umbra când de mine urma-și prinseȘarmul pielii unei vidre ce bea sânge din copită,Cu nesațul unui vultur ce-arde scrumu-n nări încinseDe-abandonul unei muze ce se vrea a fi ispită. Curge-arcușul de vioară pe rochița unei lacrimiGâfâind când dealu-l urcă printre grinzile de fier,Cât supliciu-mi dă târcoale cern grădinile de patimi,Iau sacâzului mirosul și-l prind floare la rever. Curtenesc … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Lacrimi de statuie Se-nfiorează universul de prostia unui nătâng pământ dezintegrat Și-unde lumina arde-n lumânare precum au ars lichenii pe asfalt, Pierdut ne e biletul de intrare, doar demonii deschid a noastre porți, În buncăre-ngropate stau șacalii și-numără sicriele cu morți. Când totu-ar fi părut o întâmplare hazardu-nsuflețește veninos, Iar plânsul nu e barcă de salvare cât vulturii atacă nemilos, De teama unor haite scelerate … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Zdrobesc în vise toamna Și eu… și tu… și marea visăm fără regret. A mai trecut o vară, nu e niciun secret, A mai venit o toamnă în universu-i gol, Aud în mine ploaia ce picură domol. E început de toamnă, dar fără de sfârșit, E-a verii rugăciune doar stinsă-n asfințit, Îi simt melancolia și-emoția foșnind, Aud printre copaci un eu și-un tu… iubind. Zdrobesc … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Poezii de Sibiana Mirela Antoche

Adiere de grai românesc Călătoare pe mări și oceane, voiajând pe întregul pământ Ne petrece semeț printre oameni, dăruindu-ne miere în cânt, Nu-i român să nu-i dea strălucire în duioasa și blânda vorbire, Nu-i copac, nu e munte, nu-i apă să nu-i simtă aleasa mărire. Resemnată, sub ani de istorii, răscolită de grele-ncercări, A învins frământarea din veacuri cu-ale ei nesecate-alinări, Româneasca vorbire vibrează sub … Continuă să citești Poezii de Sibiana Mirela Antoche