Poarta trecutului


În câtă vreme se pârguie frunza
Fluturată-n argintul de aer?
Cu raze blânde, timpul, dintr-un caier
Își toarce fir de aur și-și țese bluza…
S-aprinde sprinteneala culorilor!
Lumina așezată-n ochiul timpului,
Lunecă-n culcușul anotimpului
Pe-o melodie tandră a viorilor.
Frânghii de norele urcă în toamnă
Urmărind tangoul merelor domnești
Ca un copil mă prind singură în povești,
O, natura-i elegantă ca o doamnă…
Câtă iubire am strâns în inima mea!
Câtă culoare! Pe trepte abisale,
Dansând, de drag, frunza-n clipele sale,
Pe frunți de vis coboară câte-o stea
Sub boltă în galbenă aprindere
Fumegă brazii în hățișul vântului,
Frunzele cad pe valul cântului
Semn că va veni o altă întindere…
……………………………………………………
Dorul fulgeră poarta trecutului
Izbucnește gândul în amintirea
Ce subit înmugurește iubirea
Și tresare clipa-n visul sărutului
……………………………………………..
Mireasma cerne ușor ploaie din nuc
Cum se scutură grădina peste vară?!
Lumina pică dintr-un potir de ceară
Și… dorul meu mă îndeamnă să mă duc!

..

Autor poem: Lia Ruse
© Drepturi rezervate autorului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.