Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară „George Grigoriu” a inaugurat sezonul înscrierilor de participare la concurs!


Consiliul Județean Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație Brăila) împreună cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și Societatea Română de Radiodifuziune organizează Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară „George Grigoriu” Brăila. Cea de-a XVI-a ediție a festivalului se va desfășura în perioada 29 – 31 mai 2020.
Festivalul concurs are drept scop promovarea muzicii uşoare autentice, afirmarea şi lansarea tinerelor voci, stimularea valorilor interpretative în vederea plasării lor în elita muzicii uşoare româneşti şi internaţionale. Festivalul se desfășoară pe două secțiuni: concurs și recitaluri susținute de artiști prestigioși ai genului.
Concursul este deschis tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 –30 ani, împliniți până la data Galei evenimentului şi se desfăşoară cu acompaniament orchestral (live).
Laureaţii ediţiilor precedente (câştigătorul Trofeului şi câştigătorii premiilor I, II şi III) nu pot participa la concurs. De asemenea, în cazul participării unui concurent la două ediţii consecutive ale festivalului, o a treia participare nu este posibilă. La solicitarea organizatorului, câștigătorul Trofeului sau al Premiului I va susţine un microrecital la ediţia imediat următoare a Festivalului. În acest caz, va beneficia de decontarea de către organizator, a cheltuielilor de transport, cazare şi masă pentru intervalul solicitat.
Regulamentul Festivalului-concurs poate fi găsit la următoarele adrese:
www.festival-george-grigoriu.ro
www.centruldecreatiebraila.ro
www.cjbraila.ro

Mai multe informații despre acest festival internațional de muzică ușoară puteți găsi AICI.

 

Sursă articol: Știribrăilene

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.