Hugo Mărăcineanu: „Arta nu e hobby!”


O lume mirifică a artei există în fiecare dintre noi. O lume ce pornește din interior și care, uneori, poate erupe… sau nu. Cei care reușesc să își invăluie universul interior cu har, creând adeseori opere de artă, sunt artiștii.
Unul dintre cei care pot susține că au reușit, cu adevărat, să prezinte lumii propria magie, este pictorul brăilean Hugo Mărăcineanu, un adevărat pasionat al artei, mentor al unor tineri discipoli pentru care pictura a devenit deja un reper al vieții. Din dorința de a cunoaște mai bine acest pictor deosebit, l-am invitat la un dialog ce are în centrul atenției, periplul vieții domniei sale în Universul Artei.

Sorina Ivan: Domnule Hugo Mărăcineanu dumneavoastră sunteți un artist renumit, nu numai la nivelul Brăilei ci și în întreaga țară, având și expoziții realizate la nivel internațional. V-am ruga să ne spuneți ce anume v-a motivat, de la bun început, să pictați, să vă conectați cu arta pentru întreaga viață? Ce ați vrut să redați sau ce ați urmărit, pictând?

Hugo Mărăcineanu: De ce m-am apucat de arte și de ce m-am ținut de artă? Motivul Hugo Maracineanu (1)principal a fost că nu îmi plăcea cum trăiesc, nu îmi plăcea unde trăiesc, nu îmi plăcea cu cine trăiesc, de-aici mi s-a tras toată beleaua. Faptul că vin dintr-o familie umilă, mai bine zis umilită de cei care conduceau și care erau stăpânii acestei țări, în momentul în care am simțit că ceea ce se întâmpla în jurul meu nu e adevărat, că sunt înconjurat numai de minciună, atunci m-am interiorizat.
Am avut șansa să am în jur oameni, profesori sau medici, care m-au „citit” la timp și m-au încurajat. Mi-am găsit refugiul, prima dată, în limba română. Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Cuvântul a fost acela care m-a înrobit prima dată.
Îmi plăcea să spun povești ciudate. De la cuvânt, a fost un pas mic către a imagina o lume care venea din mine și care să n-aibă tangență cu lumea mizerabilă din jur. Asta a fost dorința, de a crea o lume. De a crea o lume în care eu și cei ai mei să ne simțim bine.
Hugo Maracineanu AutoportretAceastă lume a devenit în artă, a devenit utopie. Această utopie, această imposibilitate de a o aduce la realitate, a făcut din mine un răzvrătit și un veșnic neadaptat.
Din școala generală, liceu și facultate, am fost întotdeauna „Cuiul lui Pepelea”, „Gică Contra” sau cum vreți să-i mai ziceți. Acest lucru a creat despre mine impresia că sunt un împrăștiat, un revoluționar… Nu. Dintotdeauna, mi-am dorit liniște, mi-am dorit pace, mi-am dorit calm și o existență lină. N-am avut parte. Născut la sfârșitul războiului, trecut prin foamete, trecut prin comunism, trecut prin ceea ce se cheamă Revoluția Română, așteptând ca mortul colacul, să se întâmple ceva… mi-am regăsit refugiul în artă. Studio Hugo Maracineanu

Arta a fost întotdeauna domeniul în care am simțit și harul lui Dumnezeu. De multe ori, mă-ntrebam de unde le scot. Probabil că, le scot sub aripa îngerului protector care nu m-a părăsit niciodată. Am fost în pericol de a pieri de multe ori. De a pieri fizic. Ei bine… Dumnezeu a avut cu mine o socoteală. Mi-a trasat o sarcină.
Mă întrebăm după pensionare „Doamne dacă nu eu eram acela care a împins înainte atâția copii, atunci cine putea să fie?”. Răspunsul nu vine decât „Tu ai fost acela care veșnic ai fost împotriva copilăriei de care n-ai avut parte”.

S.I.: Domnule Hugo, ce ați încercat în primul rând să le insuflați copiilor, să le transmiteți prin artă? Ați zis că v-ați orientat mai mult către copii. Ce v-a motivat, ce ați umărit?

H.M.: Faptul că am fost trimis în învățământ, cum spun eu, cu miliția după mine, cu Hugo Maracineanu (3)repartiție, luat din cinematografie și aruncat în învățământ pentru că semnasem o repartiție, aceasta m-a demoralizat. Ajungând, din nou, în lumea școlii, printre cei care erau ca mine, și având neșansa să nimeresc într-o școală la fel de umilă ca școlile prin care am trecut, atunci am zis că eu trebuie să fac ceva pentru acești copii, care erau și marginalizați, și exploatați, și chinuiți, și de muncă la câmp, și de condiții mizerabile de viață. Ce m-a atras spre ei? M-a atras copilăria mea. Mă vedeam în ei. Ce-am vrut să-i învăț? Primele lucruri pe care am vrut să-i învăț, cinstea și dragostea de neam și limbă. Copiii care m-au întâlnit mult mai târziu, mă întrebau „Nu vă era frică să ne spuneți toate alea?” Deci faptul că ei mă întrebau, acum târziu, și faptul că după revoluție au venit la mine „Hai domn profesor să facem!”, mi-a dovedit că n-am greșit. Asta m-a atras spre ei, iar pe cei pe care i-am găsit cu chemare, cu talent, i-am împins atât cât am putut eu și cât ne-au ținut vremurile. Și sunt o droaie dintre ei care sunt acuma-n lume, în arta plastică. Nu numai în țară, și la Londra, și la Paris, și în Finlanda, elevi de-ai mei care mă sună, cu care mă convorbesc.

Picturi Hugo Maracineanu (2)

S.I.: Dumneavoastră ați transmis arta nu numai copiilor din alte familii, ci și în propria familie. Ce ne puteți spune despre fiul dumneavoastră? Are aceași pasiune, același foc lăuntric pentru artă?

H.M.: Băiatul meu s-a născut exact la 100 de ani de la moartea lui Valter Mărăcineanu. El a fost menit, de la început, să fie Valter Mărăcineanu. Trebuia să-l botezăm la data morții lui Valter Mărăcineanu, s-a grăbit, l-am botezat în ’77 pe 9 mai. Era prima dată când se făcea un parastas pentru eroii neamului. Atunci părintele i-a menit ceva: „Să fii erou ca-naintașu”. Când am auzit, m-am îngrozit, și-am zis „Nu părinte!”. Și-a zis „De ce?”. „Păi nu șțiți cum a murit?”. „Da, ai dreptate! Atunci să fie ce ți-o dat ție Dumnezeu”. Ei bine… așa s-a întâmplat. (…)Picturi Walter Maracineanu (1)
Deja în clasa a XI-a, publicase o plachetă de poezii, „Poemele lui Antala”, și atunci i-am zis „Măi, faci ce vrei, te duci la filologie?” Și atunci el a hotărât că face Institutul Teologic Ortodox. Iată cum se împlinea, peste timp, ce spusese preotul. S-a apucat să învețe, a dat examen, a intrat la Institutul Teologic Ortodox. Văzuse tot timpul în casă zbaterea mea cu pictura. Lucrase alături de mine. Era pasionat. Era pasionat de istorie și își reproducea istoria (…)
Ei bine… această înclinație, această dorință de a cunoaște istoria, întâlnindu-se cu tablourile mele pe pereți, l-a făcut să încline puternic către artă. De mic făcea același lucru. Își crea o lume pe care și-o imagina din interior (…). Ei bine a făcut Secția de Restaurare Pictură Religioasă, Frescă și Icoană. În tot timpul facultății a condus aproape 14 șantiere de restaurare (…). A terminat cu facultatea și și-a dat Masteratul la Arhitectură, pe Arhitectură Sacră. Lucrarea de Masterat este publicată în revista „Dilema veche”. (…)
La ora actuală, este absolvent de 3-4 cursuri de calculatoare, știe să facă pe calculator orice, începând de la scriere, pictură, calcul matematic. Lucrează împreuna cu un coleg, la firma unui coleg, în care face proiectare, împreună cu niște ingineri; se descurcă cu acest lucru.
A avut mai multe expoziții personale. A fost remarcat de critici de valoare. Am avut o expoziție la București, toată secția noastră și a venit un critic de valoare și a vorbit despre Brăila 25 de minute, din care 15 minute a vorbit despre Walter. În felul ăsta se vede valoarea (…).

Picturi Walter Maracineanu (2)

S.I.: Domnule Hugo am înțeles că Walter Mărăcineanu este plin de talent ca și dumneavoastră. Că urmare, v-aș ruga să adresați un mesaj pentru artiștii din ziua de azi, artiștii tineri, ca fiul domniei voastre.

H.M.: Mesajul meu sună foarte clar, (având o discuție în contradictoriu cu soția mea, care spunea că „Ei, băiatul tău are un hobby.”)… fraților… arta nu e hobby. Arta, cel puțin pentru mine, arta e datorie, e belea, e amanta de care nu scapi nici dincolo de mormânt. Dar, nu uitați! A face ceva, numai ca să dai din mână sau să-i faci pe ceilalți… să epatezi, nu-i mare lucru. Totdeauna, trebuie să faci ceva, să simți că ai scos din tine. Ăsta este cel mai important. Altfel nu merită efortul.
Aveam discuții cu colegii și întrebam „Măi, dacă iau, această lucrare… este numai armonie de culoare și o compoziție”. Zice „Da! Dar e de-ajuns.”. „Cum o să fie de-ajuns, când studiezi atâția zeci de ani și, de fiecare dată, tu trebuie să scoți ceva din tine?” „Ei, asta n-are importanță! Asta trebuie să vadă publicul.” Ei bine, nu publicul face pe artist, artistul face publicul!

Picturi Hugo Maracineanu (4)

S.I.: Domnule Hugo Mărăcineanu, vă mulțumim foarte mult pentru amabilitatea de a ne oferi acest deosebit interviu.

 

Autor interviu: Sorina Ivan

Un gând despre “Hugo Mărăcineanu: „Arta nu e hobby!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.